Dezvoltarea Iniţiativelor Antreprenoriale în mediul rural4 septembrie 2010
Romania in Uniunea Europeana, provocari si oportunitati
Consultati datele evenimentelor proxime relationate cu Dia Rural
Organizaţiile implicate în proiectul Dia Rural sunt:

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe este o organizaţie profesională, democratică, fără caracter politic, constituită la nivel naţional, care reuneşte pe baza liberului consimţământ salariaţi din societăţile comerciale agricole, institute şi staţiuni de cercetare, societăţi comerciale de alimentaţie, tutun, producători agricoli, precum şi persoane care exercită o meserie sau o profesie în mod independent. A fost înfiinţată în anul 1990 şi numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).

Asociatie agricolă non-profit care are 21100 de membrii în Galiţia (Spania). Are o vastă reţea de birouri locale în provincia Galiţia şi face parte din majoritatea organizaţiilor legate de agricultură, atât în Galicia cat şi Spania şi Bruxelles.

Asociaţia Profesională a silvicultorilor Silvanus, este un punct de întâlnire pentru proprietarii de păduri, silvicultori, tehnicieni şi companiile care caută profesionalitate şi managementul sustenabil al munţilor, ca un motor pentru dezvoltarea rurală în viitor.
Este o asociaţie non-profit, care are ca scop să contribuie la dezvoltarea armonică şi raţională a zonelor montane din Spania sporind şi îmbunătăţind produsele din aceste zone şi promovând un management profesionist pentru ca regiunile muntoase sa îndeplinească funcţiile economice, ecologice şi sociale cerute de societate.